Parole…Parole…(LXXX)

Dragii mei,

  După maratonul stagiului de la sfârșitul săptămânii trecute, mi-am adus aminte un episod petrecut după ce luasem măiestria în Reiki. Eram la Paris și pe lângă studiile în shiatsu, arte marțiale, respective Hakko-ryu și Nin-jitsu, lucram în clinicile particulare din Paris.

  Unul din colegii mei de curs, profesor de liceu, avea un cancer la rinichi. El urma chimioterapia și totul a fost bine până au apărut metastaze la plămâni.

  I-am propus ședințe de Reiki și am programat prima întâlnire. Soția sa, profesoară de Yoga, îmi spusese că trebuie să am grijă pentru că soțul ei nu putea să stea întins mai mult de 10 minute fără să se miște și că nu doarme niciodată ziua.

  În prima ședință, când eram încă la pozițiile de cap, el a adormit trezindu-se când aproape terminam tratamentul. Deja avea încredere în mine!

  Am discutat cu el pentru încă trei ședințe pe săptămână, timp de 14 zile. La fiecare ședință adormea și se liniștea psihic și emoțional.

  În timpul celei de-a doua săptămâni, când îi făceam tratament, simțeam ceva la nivelul gâtului meu, o jenă. L-am întrebat dacă el simte ceva la gâtul lui, el răspunzându-mi că sunt momente în care nu poate să vorbească.

  Următoarea dată, în timpul tratamentului, am simțit în gâtul meu o durere mare și i-am spus asta și pacientului. Cam la jumătate de oră după plecarea mea, el a mâncat ceva și limba a început să i se umfle. Smurd-ul l-a dus la un spital de urgență și a fost operat pe loc, rapid, pentru probleme ale glandelor salivare.

  Reiki-ul a accelerat operația sa și a fost foarte bine pentru el pentru că peste 4 zile pleca în Madagascar și nu ar fi avut un spital foarte bun pentru a fi operat, iar viața lui ar fi fost în pericol. Mi-a telefonat mulțumindu-mi pentru o adevărată magie pe care am făcut-o!

  El a putut să plece în Madagascar puțin mai târziu. M-a rugat să-i dau ceva, ca o mantră pe care să o spună și i-am dat principiile Reiki. Ce s-a mai întâmplat? Cancerul său a început să regreseze mult, iar metastazele au dispărut complet (eu îi făceam zilnic la distanță).

  Iată o mică poveste adevărată care mi-a revenit în cap după stagiu și pe care am vrut să o împărtășesc cu voi!

Domo arigato!

Jiko

Acest articol a fost publicat în Noutati. Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.