Parole…Parole…(LXIV)

DESPRE IISUS

Dragilor,

Iată omul născut într-un sat din Orientul Apropiat acum 2000 de ani. A crscut în alt sat până la 30 ani, muncind într-un atelier de tâmplărie, după care trei ani și jumătate a umblat ca predicator-călător. Nu a avut nici o casă, nici o familie, nici o funcție publică, nu a studiat la nici o universitate, nu călcat în orașele mari ale lumii, nu a călătorit mai mult de 300km de locul unde s-a născut, nu a avut nici o diplomă.

Din tinerețe opinia publică s-a ridicat împotriva lui, prietenii l-au părăsit, cel mai apropiat l-a negat, un altul l-a trădat.

A fost dat în mâna dușmanilor, a fost batjocorit, a fost judecat, a fost crucificat pe o cruce între doi tâlhari. A murit și a fost îngropat într-un mormânt de împrumut din mila unui prieten.

20 de secole s-au scurs și astăzi, El este piatra centrală a rasei umane. Pot afirma cu toată convingerea că toate armatele care au mărșăluit vreo dată, toate navele care au fost construite, toți prinții și regii și președinții lumii nu au afectat așa tare viața noastră, ca această simplă viață.

Nu a scris nici un rând, dar nici o bibliotecă din lume nu poate cuprinde cărțile care s-au scris despre El.

Nu a compus versuri, dar El este cel căruia i s-au făcut cele mai multe cântece care s-au scris vreodată.

Nu a fondat nici o universitate, dar nici o scoală din lume mu se poate mândri cu atâția ucenici pe băncile ei, câți are el.

Nu a comandat nici un soldat, nu a mărșăluit nici o armată și nici un general de oști nu a cucerit atâtea inimii fără nici un glonț și nici nu a avut atâția voluntari sub steagurile lor, câți a avut acest OM Ales.

Numele marilor oameni ai lumii au apărut efemer, dar numele Lui strălucește cu fiecare generație mai puternic pentru că Pilat nu L-a putut ucide, mormântul nu l-a putut fereca, moartea nu L-a putut învinge.

EL stă în cel mai înalt vârf al Cerurilor, este adorat de sfinți, este venerat de îngeri, este de temut pentru diavol, este proclamat de Dumnezeu Tatăl ca Domnul Domnilor, Împăratul Împăraților și Președintele Președinților și numele lui este Iisus Cristos!

Termenul de CRISTOS este un nume antic corespondent al sanscritului KUTASTA (conștiința inerentă a fiecărui atom).

Iisus Cristos înseamnă- Iisus CEL A CĂRUI CONȘTIINȚĂ CUPRINDE ÎNTREGUL UNIVERS.

Vă doresc din suflet: Sărbători fericite și Cristos a înviat!

Iepurașul Jiko

Acest articol a fost publicat în Noutati. Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.