Parole…Parole…(LXII)

Dragii mei,

Foarte mulți din cei care-mi trec pragul clinicii spun că  simt o energie foarte bună de când intră.

Da, am reușit prin calmul meu, prin liniștea pe care o am, prin echilibrul pe care l-am căpătat în timp, prin multe meditații, exerciții de “KI”.

Cred că această energie, această liniște interioară se răsfrânge asupra cabinetului și a pacienților.

John Lennon spunea: “ Ți-aș da tot ceea ce am pentru puțină liniște a minții.”

Această liniște interioară este cheia păcii în lume. Dacă toți ar fi să se schimbe în oameni plini de armonie și iubire, atunci această planetă ar fi incomensurabil mai bună. Dar, trebuie să știți că lumea nu ne poate oferi nimic pentru a ne asigura pacea după care tânjim. Pacea nu vine din lume, ea vine din inimă și de la Dumnezeu.

Trecerea de la nebunia unei lumi bazate pe frică, ură, minciuni guvernamentale, bănci samsare, politicieni corupți și incapabili să vorbească gramatical, droguri, SIDA, alcoolism, poate fi realizată prin fiecare moment de tăcere pură și sacră.  Durează numai o clipă, poate doar o respirație adâncă, în care inspirăm iubirea Divină și expirăm nebunia lumii. Așteptăm în liniște ca Pacea Divină să se instaleze în inima noastră. În aceste momente, din experiență vă spun că putem ierta pe oricine, inclusiv pe noi !

Este momentul în care ne împăcăm cu toată lumea, iar o rază de lumină va lumina viața noastră!

Hai să aveți în minte imaginea frumoasei adormite sau a albei ca zăpada, pline de inocență și puritate spirituală. Nu este o imagine doar pentru copii, este și pentru adulții care ar trebui să se alinieze cu propria lor esență spirituală pentru ca lumea să devină un loc sigur.

Dacă devenim liniștiți în interior, atunci  devenim ca niște magneți care atrag armonia și pacea în lume, dar și în viața noastră!

 

Pace vouă!

Jiko

Acest articol a fost publicat în Noutati. Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.