Parole… Parole… (22)

Dragii mei,

Zilele trecute am simţit nevoia să-l desenez pe O Sensei Ueshiba, părintele Aikido-ului… Şi pentru că practic de aproape treizeci de ani această artă martială, cred cu tărie în pasiunea şi tenacitatea de a trăi în supleţe!

Am început această tehnică pe vremea când mulţi dintre voi încă nu eraţi pe lume. Începuturile au fost prin 1975-1976 când lucram în dojo cu Nicolae Bialkur, profesorul de franceză Camille, cu dl. Şerban Dârlogea. Ce vremuri! Pline de frica de a nu ne prinde miliţia că practicam artele marţiale dar să fim fericiţi că facem ceea ce iubim, aşa cum simţim!

Consacrarea supremă în Aikido am avut-o în stagiul de la Paris cu Shihan Christian Tissier care mi-a dat dreptul să antrenez această artă martială în România, aceasta fiind în…1993!

CCI08242015

Aikido-ul echilibrează corpul şi spiritul în acelaşi timp. “Nu există nicio practică care poate antrena spiritul fără intervenţia corpului, mai mult, nu există nicio practică fizică fără ca spiritul să nu fie prezent”, spun marii maeştrii.

Eu spun ca dojo-ul (do=cale, jo=loc) sau locul unde noi ne găsim Calea, este destinat educării corpului, sufletului şi spiritului, un loc unde noi învăţăm să trăim într-un sens deosebit de frumos, căutând să obţinem o transformare profundă a spiritului.

Ca şi călugării zen care caută vacuitatea totală în imobilitate, eu caut în spirala aikido-ului eliberarea spiritului pentru a găsi unitatea corpului cu spiritul, acesta permiţând circulaţia ki-ului (energia Universală). Şi în acest vid fiecare trebuie să caute limbajul corpului.

Christian Tissier mi s-a adresat cam aşa ”Pasiunea care emană din practica ta este admirabilă… ”

Aşa am realizat în timp, că Aikido-ul corespunde perfect idealului meu.CCI08242015_0001

 

Domo Arigato!
Jiko

Acest articol a fost publicat în Noutati. Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.