O artă veche ca și lumea

Nin-Jitsu a fost și a rămas o artă razboinică. A rămas nealterată de la origini, pe când celelalte arte marțiale s-au adaptat epocii moderne.

Maeștrii spun că arta Ninpo este veche ca și lumea noastră. Primele scrieri despre spioni sunt atestate încă din anul 600 î.Ch. Nin-Jitsu, arta utilizată de vechii spioni japonezi, a fost păzită intactă, în secret absolut.

Sub ocupația americană, câțiva japonezi au crezut de cuviință să antreneze câteva tehnici moderne de luptă care se trăgeau din vechile arte marțiale.
Bineînțeles, adevăratele secrete nu au fost divulgate! Nin-Jitsu a fost antrenat în secret lui Doctor Hatsumi de către Ninja Takamatsu. Toshitsugu, garda de corp a ultimului împărat chinez Pu Hi care locuia în Mandchiuria, numită atunci Manchuko.

La moartea ultimului Ninja, în 1972, Dr. Hatsumi devine ereditarul celor nouă școli ale profesorului său, care era la rândul sau ereditar al bunicului său Ninja Masamitsou Toda, cât și al altor doi profesori ai săi Ninja, Ishitani Takekage și Mizuta Tadafusa.
Dr. Hatsumi a reunit cele nouă școli și a creat Bujinkan Dojo.

JikoContrar Samurailor pentru care era o onoare să moară în luptă pentru senior, regula de aur a Ninjitsuka era sa rămâi în viață prin toate mijloacele, de aceea tehnicile Ninja sunt astăzi antrenate pentru securitatea celor care le practică. Tehnicile de supraviețuire mai mult decât de luptă, arta Ninja a traversat secolele pentru a ne parveni nouă ca mijloc extraordinar de supraviețuire, o artă unde destinul de a fi om este recunoscut ca fiind legat de ce îl înconjoară.

Ninja își trag puterile lor interne din studiul secretelor Naturii, de aceea ei, eu, noi, purtăm același respect cvasi-religios mamei Natură, Universului. Pentru ei, cel mai important era să traiască în armonie cu Natura, respectând toate formele de existență. De aceea Nin-Jitsu este mai mult decât o artă marțială, fiind în fond, o practică de supraviețuire a vieții într-o lume care se distruge.
La noi în țară, sunt primul român care a facut Nin-Jitsu. Shihan Barthelemy cel care a introdus această arta martială în Europa, a fost unul dintre maestrii mei cei mai iubiți.

Și ca să mă laud puțin, sunt desemnat de dânsul – Shidoshi-Ho (instructor asistent îndrumător pe calea războinicului).

În încheiere, câteva cuvinte ale lui Takamatsu Sensei:
„Înainte de a practica o artă marțială, este esentială motivația care îndeamnă la aceasta”.

Cu drag,
Jiko
diplomaninmare

diploma în Ninjitu primită în anul 1996

Acest articol a fost publicat în Noutati. Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.