Formula As – 2005
http://www.formula-as.ro/2005/682/medicina-naturista-25/miracolul-palmelor-6294

Miracolul Palmelor

Reiki, binefacatoarea energie a Universului.

Metoda terapeutica simpla si la indemana oricui, Reiki isi dovedeste tot mai des eficienta, actionand asupra tuturor factorilor perturbatori din viata cotidiana. Simpla noastra „conectare” la impalpabila energie a Universului ne poate echilibra si vindeca deopotriva, prin intermediul propriilor palme. Pare greu de crezut? Insotiti-ne in periplul nostru in lumea terapiilor orientale si invatati sa va tratati singuri!
Gabriel Dutchevici este maestru international Reiki si a invatat sistemul terapeutic Reiki „Usui Shiki Ryoho” la Paris, ca elev al marei maestre Edith Anny Izsak. Este totodata un bun cunoscator si practicant al altor tehnici orientale – terapeut Shiatsu si maestru in arte martiale. Cartea sa de vizita il recomanda de la sine ca ghid in incursiunea noastra, pe care ne-o va explica pas cu pas.

Scurt istoric
Termenul Reiki provine dintr-un kanji japonez compus din Rei si Ki. „Rei” reprezinta sursa, expresia creatiei vietii si a constiintei primordiale. „Ki” este expresia incarnarii pe pamant, individualitatea, unicitatea oamenilor. Reiki poate fi tradus ca „energia universala a vietii”. Parintele acestei arte terapeutice este doctorul Mikao Usui, un preot catolic japonez care a descoperit descrierea tehnicilor Reiki intr-un text budhist datand din secolul al V-lea i.H. Prin studiu si meditatie, el a desavarsit metodele de vindecare, la sfarsitul secolului al Xix-lea. Conform dr. Usui, Reiki este „energia vitala la care poate accede oricine, prin initiere si antrenament”. Reiki permite echilibrarea organismului si a spiritului, eliminand toate obstacolele care sunt inchise in noi, pe toate planurile – fizic, emotional, mental si spiritual.

Cum actioneaza Reiki
Conform teoriei doctorului Usui, corpul fizic este energie pura, care vibreaza in concordanta cu lungimea si frecventa undelor energetice inconjuratoare. Daca aceste unde nu sunt echilibrate, corpul nu mai functioneaza corespunzator si apar bolile. Daca restauram armonia in frecventa undelor, parghiile proprii de vindecare ale organismului vor actiona mai eficient si astfel se va imbunatati starea de sanatate. Armonia permite curgerea libera a energiei prin toate sistemele organismului, primind astfel cantitatea de energie necesara pentru a-si sustine sanatatea si vitalitatea. Reiki este o tehnica relaxanta si extrem de eficienta, care directioneaza energia universala captata din mediul inconjurator asupra organismului uman, in vederea echilibrarii energiei, a vindecarii unor maladii, precum si pentru protectia si mentinerea unei stari de sanatate armonioase. Tehnicile sunt simple; pacientii sunt invatati sa constientizeze energia si sa si-o canalizeze spre propriul organism.

Initierea in Reiki
Tehnicile Reiki pot fi invatate de oricine, indiferent de religie sau de filosofia de viata. Ele nu au in ele nimic „miraculos”, nici „mistic”. De fapt, sunt o reactie innascuta a omului. Atunci cand ne doare ceva, ducem instinctiv mana la locul respectiv. Este o reactie naturala, al carei rezultat este usurarea durerii. Acelasi efect il simt si animalele, cainii sau pisicile, cand isi ling ranile sau se ling unele pe altele. Cercetarile moderne din domeniul medicinei au dovedit ce rol important are atingerea in tratarea diverselor boli fizice si psihice. Masajele, mai ales cele orientale, au patruns in cele mai mari institutii de sanatate. Suprematia o detin, totusi, tehnicile orientale, in care, adesea, se impletesc la un loc mai multe metode: acupunctura, shiatsu, reiki etc. Reiki este o tehnica extrem de personalizata de tratament. In clipa cand punem palmele pe noi pentru a ne vindeca, depasim simplul contact fizic, simtim, efectiv, cum o energie binefacatoare coboara asupra noastra. Incercati! Aproape orice durere de piept, cap, stomac etc. trece dupa cateva minute de aplicare a palmelor pe locul respectiv. Acesta este, de fapt, marele avantaj al metodei: faptul ca ne putem face bine singuri, ca ne putem usura suferintele fara doctor.

Chakrele
Tratamentul Reiki se bazeaza pe directionarea energiei universale spre zonele centrelor energetice umane, numite chakre. Chakrele au corespondenta cu sistemul nervos si endocrin. Ele simbolizeaza notiunea de verticalitate si echilibru, fiind dispuse de-a lungul coloanei vertebrale.

Chakra de baza este localizata la baza coloanei vertebrale; este asociata cu culoarea rosie si este responsabila de supravietuirea fizica, distribuirea energiei si de pragmatism.
Chakra sacrala este asociata cu culoarea portocalie, fiind localizata pe abdomen, sub buric. Este responsabila de creativitate, sentimente, dorinta si placerea sexuala, precum si de dorinta de cunoastere.
Chakra plexului solar este localizata chiar sub stern si este asociata cu culoarea galbena. Guverneaza sentimentul de identitate, increderea in sine si puterea personala.
Chakra inimii este localizata in centrul pieptului. Este asociata cu culoarea verde si raspunde de relatiile interumane, dezvoltarea personala, orientarea in spatiu si daruirea fata de semeni.
Chakra gatului este asociata cu culoarea albastra si este responsabila de comunicare, exprimare personala si fluxul de informatii.
Chakra fruntii este asociata cu culoarea indigo si este supranumita „al treilea ochi”. Se ocupa cu puterea de intelegere, perceptia, stiinta si organizarea mentala.
Chakra coroanei este localizata in varful capului si este asociata cu culoarea violet. Mentine echilibrul general, stimuland nivelurile de perceptie fina, intuitia si inspiratia.

Tratamentul Reiki
Un tratament Reiki reface echilibrul organismului, inducand pacientului un sentiment placut, de eliberare si de bine. In timpul tratamentului pacientul va ramane imbracat, deoarece energia Reiki penetreaza orice material. Reiki poate fi practicat personal, cat si asupra altcuiva. Persoana careia i se aplica tratamentul nu este „vindecata” de catre terapeutul Reiki, pentru ca energia vine din Univers, se afla peste tot in jurul nostru; aceasta este doar canalizata spre el. Terapeutul Reiki nu-si secatuieste propria energie in timpul tratamentului; dimpotriva, energia sa se reimprospateaza prin acest proces. De asemenea, Reiki protejeaza terapeutul de preluarea durerii si disfunctiilor de la persoana tratata.

Reiki poate sa inlature foarte rapid durerea si sa rezolve problemele acute. Bolnavii cronici pot urma serii mai lungi de tratamente, in functie de natura bolii. Orice problema a organismului care se manifesta fizic afecteaza de obicei si alte componente: emotionale, mentale si spirituale. Reiki respecta ecologia organismului si actioneaza asupra tuturor acestor componente, echilibrandu-le. Reiki merge dincolo de tratarea simptomelor, actionand asupra adevaratelor cauze ale bolii, si ajunge intotdeauna in zona corpului care are cea mai mare nevoie de energie, indiferent daca nevoia se manifesta la nivel fizic, emotional, spiritual sau psihologic. Pacientul va primi exact atata energie cat are nevoie in momentul respectiv. Nu se poate da sau primi energie Reiki prea multa sau prea putina. Este tot timpul disponibila si poate fi utilizata fara nici un pericol.

Autovindecarea
Dr. Usui si-a dat sema ca Reiki nu este doar o arta de vindecare pentru initiati, ci mai degraba o tehnica potrivita pentru persoanele bolnave, care vor sa se vindece singure. Autovindecarea este un aspect foarte important in Reiki. Este recomandat sa practicati autovindecarea in mod regulat, de preferat zilnic, in prima luna. Pe langa imbunatatirea starii dvs. de sanatate, va veti echilibra mintea, trupul si spiritul, permitand astfel cresterea fluxului de energie. Mai mult, practica va determina cresterea constiintei de sine si va va ajuta sa faceti fata mai bine situatiilor zilnice. Grijile, frica si toate celelalte sentimente negative dispar odata cu conectarea la energia universala. Numai dupa ce ati practicat procedura de autovindecare pana a devenit naturala si confortabila, puteti incepe sa lucrati si asupra altor persoane.

Tehnicile Reiki pentru autotratament
In timpul sedintelor de autovindecare, practicantul trebuie sa fie relaxat, echipat usor, fara imbracaminte care strange (cravata, curea, pantofi), deconectat de orice stimul din mediul inconjurator (se poate asculta o muzica de relaxare in surdina, se pot aprinde betisoare parfumate, pentru a creea o atmosfera propice). Gandurile vor fi canalizate exclusiv asupra energiei Reiki si a zonei ce urmeaza sa fie tratata. Mainile sunt relaxate, cu degetele lipite (degetele desfacute disperseaza energia). Coatele sunt tinute pe langa corp… Fiecare sedinta poate sa dureze intre 15 minute si o ora, in functie de gravitatea afectiunilor vizate si de starea indusa de energia Reiki.

Important:
exercitiile Reiki se pot face in pozitia culcat pe spate, asezat pe scaun sau in picioare;
palmele nu se pun una peste alta;
picioarele se tin usor indepartate (la nivelul umerilor).

Fata. Palmele se plaseaza pe obraji, de o parte si de alta a nasului, degetele acopera ochii, varfurile degetelor fiind amplasate pe frunte. Nu apasati, e nevoie doar de o atingere usoara! Aceasta pozitie actioneaza asupra sinusurilor, ochilor, glandei pituitare si dintilor. Este folosita pentru vindecarea racelilor, a alergiilor, a dezechilibrului hormonal, a bolilor limfatice, a oboselii si a disconfortului general.
Tamplele. Se plaseaza palmele pe tample, cu degetele deasupra urechilor. Are efecte benefice in combaterea stresului si a oboselii, rezolva problemele nervoase, cele legate de epifiza si glanda pituitara, imbunatateste activitatea sistemului imunitar, vindeca dezechilibrele hormonale; influenteaza activitatea mental-emotionala si creste capacitatea de concentrare.
Urechile. Se plaseaza mainile lateral, pe ambele parti ale capului, peste urechi. Pe loburile urechilor sunt situate foarte multe puncte folosite in acupunctura, care influenteaza benefic o multime de probleme, incepand cu auzul si pana la echilibru. Plasarea mainilor peste urechi are efecte benefice in raceli, nas infundat si probleme cu gatul.
Ceafa. Plasati mainile lipite una de cealalta, pe ceafa. Aceasta pozitie va ajuta sa scapati de dureri de cap, raceli, astm, rezolva durerile de spate si de gat, actionand si asupra nervilor spinali. De asemenea, ajuta si la relaxare, eliberand stresul si ingrijorarea.
Gatul. Plasati palmele intinse una peste alta, astfel incat sa formeze un fel de cort peste partea anterioara a gatului. Aceasta pozitie actioneaza asupra Chakrei gatului, rezovand problemele legate de gat, glanda tiroida, timus, paratiroida. Energia indusa reduce anxietatea, deficientele de comunicare si de exprimare personala.
Pieptul. Prin pozitionarea mainilor deasupra pieptului (A) se actioneaza asupra inimii, timusului si plamanilor, avand efecte benefice in astm, alergii, probleme circulatorii si emotivitate. Timusul este o glanda situata la nivelul sternului, cu rol important in sistemul imunitar al organismului. Din acest motiv, aceasta pozitionare a mainilor intareste sistemul imunitar, are efecte benefice in drenajul limfatic, buna functionare a inimii si a plamanilor. Daca plasati palmele sub piept, in zona coastelor (B), actionati asupra plamanilor, pancreasului, ficatului, splinei si bilei, rezolvand problemele legate de digestie, stres, ingrijorare, nervozitate, autocontrol.
Abdomenul. Pozitionarea palmelor pe stomac, cu degetele atingand usor buricul (A), rezolva probleme digestive si ale ficatului, splinei, bilei, rinichilor si glandelor suprarenale. Acest tratament imbunatateste metabolismul, combate ameteala, palpitatiile, bolile gastrointestinale si indigestia. Daca palmele sunt asezate putin mai jos, pe abdomen (B), se actioneaza asupra pancreasului si splinei, cu efecte benefice in indigestie si detoxifierea sangelui.
Pubisul. Prin plasarea mainilor pe osul pubian, cu degetele in jos, astfel incat sa formeze un triunghi, se actioneaza asupra chakrei de baza si chakrei sacrale, care sunt responsabile de sistemul reproductiv – testicule, ovare – si rinichi. Se rezolva astfel problemele legate de apendice, intestine si organele uro-genitale. Are efecte bune in vindecarea alergiilor, a problemelor de natura sexuala si a obezitatii. De asemenea, intareste activitatea sistemului imunitar.
Spatele. Plasarea palmelor pe spate, deasupra rinichilor (A), trateaza stresul, alergiile, actioneaza benefic asupra inimii, a plamanilor si a rinichilor; ajuta glandele suprarenale, limfa si diafragma. Daca plasati mainile mai jos, in zona taliei (B), actionati asupra pelvisului, sistemului reproductiv si sistemului digestiv. Tratamentul are efect si asupra problemelor emotionale si de comunicare.

Principiile Reiki.
Conform scrierilor dr. Usui, calea Reiki este un sistem de trezire spirituala, inainte de a fi o tehnica terapeutica. In momentul in care se incepe initierea in Reiki, se invata niste principii calauzitoare care, daca sunt adoptate in viata de zi cu zi, pot sustine vindecarea si constientizarea la mai multe niveluri.

Doar astazi sa nu va maniati
Mania este o emotie declansata de experiente din trecut; aceasta poate fi deseori reprimata si purtata in stare latenta de-a lungul vietii. Principiul nu spune sa nu fii manios maine, ci doar sa ignori acest sentiment astazi – lasati mania sa treaca, traiti in prezent, nu in trecut.

Doar astazi sa nu va faceti griji
Ingrijorarea este legata de perceptii ale viitorului – acel „ce-ar fi daca” al lumii: ce-ar fi daca se intampla ceva sau nu se intampla? Ce scop au aceste griji? De ce sa ne facem griji pentru ceea ce nu s-a intamplat si probabil nici nu se va intampla? Traiti in prezent, nu in viitor!

Cinstiti-va parintii, profesorii si batranii
Sunt multi cei care cred ca parintii si experientele vietii ne sunt predestinate inca inainte de nastere. Cinstindu-ne alegerea, putem trai dincolo de sine. Traiti in prezent si apreciati-i pe cei din jurul dvs.!

Castigati-va traiul in mod cinstit
Ne alegem singuri calea, conform dorintei sufletului nostru, aceasta incluzand si munca pe care o facem. Cinstiti-va munca, simtiti satisfactia, valoarea si respectul a ceea ce faceti astazi. Nu ieri, nu maine, ci astazi!

Aratati multumire oricarei fiinte vii
Suntem cu totii parte dintr-un intreg. La nivelul sufletului suntem cu totii legati, suntem ca unul. Orice act de cruzime – fie el asupra unui om, a unui animal sau a unei plante – este o cruzime fata de sine si fata de acel tot care ne leaga.

Reiki nu este doar o metoda de vindecare, ci este un mod de viata. Trebuie sa intelegeti aceste principii si sa traiti dupa ele. Incercati sa aplicati cate un principiu in fiecare zi, intelegeti-i sensul, implicatiile si integrati-l in viata dvs. Va veti inalta spiritual si veti simti armonia Universului.