Parole… Parole… 47

Zilele trecute am vorbit cu cineva care mi-a povestit de o terță persoană care se ridase într-un timp foarte scurt. Si…uitându-mă în oglindă mi-am văzut încă o dată ridurile mele.

Mi-am adus aminte de un curs pe care l-am făcut despre învățarea limbajului feței umane.

Persoana cu care vorbeam, m-a luat drept exemplu spunând că am riduri cât pentru o carte întreagă.

Ridurile pentru mine fac parte din viața mea, iar toate stările prin care am trecut au lăsat o urmă mai adâncă sau mai superficială. Ele nu reprezintă vârsta ci sufletul care plângea sau zâmbea.

Am riduri care s-au format din lacrimi de durere, de neputință, de așteptări, de frici. Aceste lacrimi și-au creat drumuri spre inima mea.

Ridurile mele au apărut de la multele momente de îngrijorare, de așteptare, când am fost neîndreptățit, judecat greșit și așa mai departe…

Aceleași cărări săpate în fruntea mea, reprezintă renunțarea la visuri și resemnarea în fața neputinței.

Dar tot aceste riduri pe care le am, arată oamenilor cu care intru în contact cât a adunat sufletul meu într-o viață trăită cu bune și cu rele, o viață în care am dăruit mai mult decât am primit…

Când o să vedeți pe fețele celor ce se află în fața voastră riduri sau când o să vă apară vouă, prețuiți-le.

De ce? Pentru că ele sunt frumusețea și sensibilitatea sufletului fiecăruia dintre noi.

 

Pacea fie cu voi!

 

Acest articol a fost publicat în Noutati. Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.