Parole… Parole… 42

Simt nevoia să vă scriu la începutul acestei primăveri a lui 2017. Mai e puțin și vine Sărbătoarea Paștelui. Timpul zboară repede, se duce și nu mai vine… până la urmă rămâne doar clipa prezentă.

Timpul, în viitorul apropiat nu va mai avea nicio semnificație. Unde vei dori să fii acolo vei fi.

Am aflat din peregrinările mele printre stele că fiecare dintre noi are calea deja trasată, ne revine doar să urmăm indicațiile. Îngerii nașterii, îngerii păzitori cu care venim pe această lume ne vor ghida pe o cale deja stabilită, totul fiind aranjat înainte de a ne încarna.

Mă uit și eu la televizor pe toate canalele  atât cele de la noi cât și cele occidentale și văd că ne gândim doar la două lucruri: să ne distrăm și să avem cât mai mult! Nu facem decât să copiem stiluri și moduri de viață fără a realiza că avem și alte  opțiuni, considerând că altfel ne plictisim. Dacă mă gândesc la copilărie, observ că atunci nu aveam momente de plictiseală.

De aceea mulți se gândesc la trecut, la clipele de bucurie pure, la dorințele modeste, alegerile clare și limitate. Crescând, copilul  din noi are dorințe din ce în ce mai sofisticate, gusturi rafinate, credințe și alegeri disperate care ne complică simplul fapt de “a fi”.

În realitate, ne temem de solitudine, de vidul interior, de plictiseală ajungând chiar la disperare.

Totul se rezumă la lucruri exterioare, la o realitate legată de obiecte, noi fiind o societate de consum. Dar acest amalgam sinuos de activități și plăceri în care ne lăsăm prinși este de fapt o închisoare. De ce mai mult de trei sferturi din noi iau calmante, antidepresive, somnifere sau merg la psiholog?

Eu nu am și nici voi, nimic cu excepția corpului și a spiritului propriu. Oare ne ajunge o viață pentru a exploata potențialul nostru infinit de încântare pe care ni-l oferă practicarea unui sport, culoarea în pictură, sunetul în arta muzicii, suplețea în dans, etc? cred că nefericirea ne vine în viață pentru că simțurile noastre au devenit subdezvoltate.

Am un prieten foarte bun care a stat niște ani în Bali, unde a făcut afaceri. Știți că stătea într-o cameră de 12mp, cu un cuier, o masă și un pat? Și a realizat că nu vila din care plecase era esența vieții lui, ci spiritul care sălășluia în el era și este quintesenta vieții. Și-a schimbat viață, a învățat ce este lumina și ce este pacea și iubirea adevărată!

Se trezea de dimineață și vedea oceanul, auzea zgomotul valurilor și iubea pacea locului, bucurându-se că prin trezire, renaște în fiecare zi.

Frumusețea naturii este uitată de o lume nebună și nu mai există, chiar dacă noi suntem înrădăcinați în trecutul nostru străvechi, în natură sălbatică.

În contact cu pământul și cu ritualurile lui simple ne regăsim rădăcinile. Aceasta ar putea fi o formă interesantă de meditație care în plus nici nu costă nimic.

Și pentru că am început aceste rânduri cu primăvară de afară și din interior care înseamnă reînnoire, fiecare dintre voi puteți să decideți pe loc să va schimbați. Ceea ce vă determină viitorul este calitatea conștiinței din clipă prezența. Maeștrii din budism și zen pe care îi am sau i-am avut (Dumnezeu să-i odihnească), mi-au spus să nu uit nicio secundă un singur adevăr: “Dacă nu acum, atunci când?”

Nu există niciun moment în care viața să nu fie trăită “în clipa asta”.

Iar eu vin și vă spun că fericirea nu depindea de ceea ce aveați, ci de ceea ce trăiți!

Acest articol a fost publicat în Noutati. Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.